Intermedierea personalului

În zona holdingurilor, domeniului IT îi lipsesc încă  la nivel destul de general cadrele de conducere şi specialiştii. OTIS Consulting acoperă  acest gol cu specialişti IT din România. Aceştia beneficiază de o pregătire tehnică şi informatică foarte bună, sunt deosebit de motivaţi şi dispun încă din anii primei tinereţi de experienţă importantă în IT.

Am cunoscut numeroşi oameni talentaţi, plini de angajament şi pasionaţi de IT. I-am însoţit şi promovat pe mulţi dintre ei în diferite funcţii. Totuşi, nu-i cunoaştem încă personal pe toţi cei 10.000 de specialişti din baza noastră  de date, cu toate competenţele şi cunoştinţele lor de specialitate. Cei pe care-i recomandăm şi intermediăm însă sunt selectaţi cu mare atenţie după interviuri detaliate.

Succesul economic depinde decisiv de găsirea specialiştilor IT potriviţi de către companie. Companiile inovative, care pun accentul pe tehnologie, obţin însă prin IT nu doar un avantaj faţă de concurenţă. Cresc în acelaşi timp potenţialurile şi dezvoltă noi activităţi comerciale. Ideile care astăzi se află încă în capetele unor tineri creativi, pasionaţi de informatică, pot declanşa mâine transformări majore.